AVIZ
referitor la propunerea legislativă pentru modificarea
Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea
violenței domestice
Analizând
propunerea legislativă pentru
modificarea Legii
nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice
(b128/08.03.2023), transmisă de Secretarul
General al Senatului cu adresa nr. XXXV/1251/14.03.2023 și
înregistrată la Consiliul Legislativ cu nr. D279/14.03.2023,
CONSILIUL LEGISLATIV
În temeiul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 73/1993, republicată, cu completările ulterioare, și al art. 33 alin. (2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ, cu modificările ulterioare,
Avizează favorabil propunerea legislativă, cu mențiunea că, la partea introductivă a articolului unic, sintagma „cu modificările și completările ulterioare” va fi înlocuită cu expresia „cu modificările ulterioare”.
Prin conținutul său normativ, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare, iar în aplicarea prevederilor art. 75 alin. (1) din Constituția României, republicată, prima Cameră sesizată este Senatul.
Precizăm că, prin avizul pe care îl emite, Consiliul Legislativ nu se pronunță asupra oportunității soluțiilor legislative preconizate.
PREŞEDINTE
Florin IORDACHE
București
Nr. 333/03.04.2023